Cu ochii mari, stringenţi,
Scrutează orizontul
Privirea-i radioasă-i face-atenţi
Şi prea blazată-ascultă gândul.
A eludat prea fără epatie,
Cu o ideologie abstractă, natura
Şi cu tendinţa de virtuozitate
Priveşte franc monotonia.
Cu stil flegmatic,
Cu vorbe refulate,
Stă şi scrutează orizontul prea apatic,
Cuvinte prea îngândurate.
În minte-i se strecoară
Un infailibil gând, indubitabil:
O falie-i lumea de afară,
Din omul cabotin, nepriceput, prea insociabil.
Am încercat să fac ceva complicat si e...COMPLICAT!
RăspundețiȘtergere