MONOTONIE

O zi monotonă, ianuarie,

Unde orice rază de soare

Are şanse să zgârie

Mohorâta zi de ninsoare.

Argumentare, monolog, lirism,

Privesc spre cer ca nu cumva s-apară

Vre-un cataclism,

C-apoi o să ne doară.

Picături de ploaie dau peste

Streşina plină ce este

Gata să cadă de greu

Şi totuşi, ce aş putea face eu?

Cu nori plumburii,

Cu lacrimi amare

Se răzbună pe oameni

Şi pe-albastrul ce nu mai apare.

Aşa de crud e cerul,

Mai bate-acum şi crivăţ.

Stau şi privesc ascunsul

Dorind mai mult să-nvăţ.

Astăzi e capăt de zi,

De-acum e libertate,

Dar chiar atât de monotonă, gri,

Mă uit în sus,

Dar nu mai pot vedea, de şoapte.

O durere profundă, emanată

Îşi face loc în capul meu

Şi gândurile-au început să cadă

E-atât de greu, atât de greu.

Sfârşesc scriind, ascult,

Şi scapă timp prea mult.

Mi-e dor, prea mare dor

Şi-aş vrea să uit, să fiu nepăsător.

Un alt nemuritor

Cu chip angelic

Şi iarăşi prea nepăsător

Şi prea vremelnic.