Privesc cum sticla rece,
De picături lovită,
Mă protejează încă
De vremea rea ce trece.
Privesc cum stropii
În bătaia vântului nebun
Mişcă de-aur plopii
De pe margine de drum.
Privesc cum pe pământ,
Lovind în mii de părţi,
+Cad stropi, bătuţi şi ei de vânt.
Mă-ntorc ‘napoi, mă uit în cărţi.
Ce este ploaia?
Ploaia începe atunci când
Abundenţa sentimentelor
Nu mai încape-n gând.
Când norii răbufnesc,
Prea încărcaţi de stropi,
Se varsă peste ce iubesc,
Peste pământ şi peste el şi peste plopi.
Mai iese soarele străpuns
De norii plumburii,
Să ne aducă drept răspuns
Frumoase raze aurii.
Şi ploaia se opreşte greu
Şi soarele ieşit din minţi
Aduce zâmbet –curcubeu-
Şi niste zori prea amorţiţi.
Cum e când priviţi ploaia? Pentru mine e un sentiment extraordinar mă face să mă simt liberă ca o picătură ce cade şi patrunde în pământul prea uscat batut de suliţele ce le-aruncă nemilosul soare. Îmi place foarte mult ca în zilele călduroase de vară să stau în ploaie. Pentru asta îmi place defapt vara; pentru ploile călduţe ce te fac să te simţi mai aproape de cer.
RăspundețiȘtergere