CE E IUBIREA? (ce este pentru voi iubirea?)

Ce e iubirea?

Frumuseţe...

Nu. Frumuseţea e o enigmă.

Viaţă...

Ce este viaţa?

Viaţa eşti chiar tu, care

Cauţi în abisul gândirii

Un strop, un fir

De fericire,

Deci iubirea nu e

Viaţă...

Oare iubirea e

Fericire...

Da! Cred că

Fericire înseamnă,

Defapt, iubire,

Dar eu iubesc şi totuşi,

Sufletul

Se-neacă-n lacrimi.

De ce?

Poate iubire

Nu înseamnă

Fericire.

Ce e iubirea?

Iertare...

A iubi înseamnă

A ierta?

Şi cum rămâne cu

Tutul trece, dar nu

Se uită totul?

Cred că...

Iubirea nu e nici iertare.

Ce e iubirea?

Zâmbet...

Zâmbetul aduce fericirea,

Dar fericire

Nu înseamnă

Iubire...

Iubirea nu se lasă

De zâmbet fals înşelată.

Iubirea citeşte tristeţe

Din ochii tăi.

Iubirea e zâmbet?

Ce e iubirea?

Nu e frumuseţe

Şi nu cred că ar fi tristeţe.

Nu e viaţă şi nici fericire.

Iubirea e iubire.

Iubirea nu este iertare,

Nu e zâmbet,

Nu-i privire.

Iubirea e iubire. 

Toată fericirea

Din viaţa ta,

Toată fericirea şi zâmbetul

Cu care oferi iertarea,

Frumuseţea iubirii,

A sufletului,

A neînsemnatului

Om.

Asta e iubirea.

Iubirea e totul

Şi nimic.

Iubirea este un buchet

Din tot ce te face fericit,

Te face să zambeşti,

Te înalţă, ca apoi

Să te arunce

Din cel mai înalt punct

Unde ai putut ajunge

Şi te aruncă...la pământ.

Te răneşte, te face să

Suferi, să n-ai inimă.

Iubirea e grea

Iubirea e...iubirea!

Doar o enigmă.

Dar şi frumuseţea

E enigmă.

Iubirea e frumuseţe?

CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ

Închide ochii şi respiră adânc,

Îşi trage sufletul şi merge cântând,

Se uită în stânga, în dreapta,

Ca nu cumva să ştie ei fapta.

E întuneric beznă şi fire de lumină

Pătrund din câte colţuri, îndemnând să vină.

Toate se schimbă, doar una rămâne,

Deschide iar ochii şi vine spre mine.

Noapte şi viaţă, lumină şi moarte,

Tăcere adâncă spulberată de şoapte.

Respiraţia tăiată, cu spaimă alergi,

Dar urmele faptei nu mai poţi să le ştergi.

Te arunci înainte şi cazi la pământ,

De parcă te-nchini în faţă la sfânt.

Te resemnezi cu ale faptei grave urmări,

Cu faţa la pământ, tu încetezi să speri.

Lumina, în groaza negrului pătrunde

Şi se transformă în ale iubirii unde.

Îngerul zâbeşte în timp ce te ridică,

Te scapă iar de vină şi-ţi spune că ea uită.

Zâmbeşti cu vina de pe suflet uitată,

Porneşti de pe treapta tăcerii de-odată,

Priveşti înainte, cu lumina-n privire,

Dar rămâne enigmă...cum poate iubire?

PLOAIA

Privesc cum sticla rece,

De picături lovită,

Mă protejează încă

De vremea rea ce trece.

Privesc cum stropii

În bătaia vântului nebun

Mişcă de-aur plopii

De pe margine de drum.

Privesc cum pe pământ,

Lovind în mii de părţi,

+

Cad stropi, bătuţi şi ei de vânt.

Mă-ntorc ‘napoi, mă uit în cărţi.

Ce este ploaia?

Ploaia începe atunci când

Abundenţa sentimentelor

Nu mai încape-n gând.

Când norii răbufnesc,

Prea încărcaţi de stropi,

Se varsă peste ce iubesc,

Peste pământ şi peste el şi peste plopi.

Mai iese soarele străpuns

De norii plumburii,

Să ne aducă drept răspuns

Frumoase raze aurii.

Şi ploaia se opreşte greu

Şi soarele ieşit din minţi

Aduce zâmbet –curcubeu-

Şi niste zori prea amorţiţi.

MEDITAŢIE

În primăvara sufletului meu,

În codrii gândurilor

Cântă mierle cu glas auriu

Şi trec peste nemărginirea timpurilor.

În zbor vremelnic trece-o rândunică

Idee zglobie, mireasmă ce-mbie

Gândirea s-atragă

Pe craca bătută de vânt sa vie

O rândunică.

Sclipire de vreme, sclipire de stea,

Cu vocea duioasă, ia loc lângă ea.

Cu mintea prea limpede,

Cu nori de sclipire,

Sclipire de stea.

ASTRINGENT

Cu ochii mari, stringenţi,

Scrutează orizontul

Privirea-i radioasă-i face-atenţi

Şi prea blazată-ascultă gândul.

A eludat prea fără epatie,

Cu o ideologie abstractă, natura

Şi cu tendinţa de virtuozitate

Priveşte franc monotonia.

Cu stil flegmatic,

Cu vorbe refulate,

Stă şi scrutează orizontul prea apatic,

Cuvinte prea îngândurate.

În minte-i se strecoară

Un infailibil gând, indubitabil:

O falie-i lumea de afară,

Din omul cabotin, nepriceput, prea insociabil.

PRESELECŢIE DE GÂNDURI

„-Ştiu că eşti acolo şi că mă auzi.

De ce nu poţi vorbi? Ce s-a întamplat?

Învaţă, nu numai să acuzi,

Ci să şi ierţi cu-adevărat!”

„-Cum s-ar putea din nou, din nou şi iar din nou

Nu mai suport, nu mai rezist, nu mai îndur.”

Şi toate-aceste vorbe s-au făcut cavou

În cimitirul unor fapte culese din coastă de azur.

„-Cum poţi să faci ca să te schimbi?

Cum să iubeşti altfel, când tu nu ştii defapt

Ce-nseamnă a iubi,

Ce e adevărat?”

„-Cum poţi? Ei bine, nu-ntrebând,

Ci ascultând, crezând, nemaiputând;

Fără iubire, lacrimă deschide

Ochi de cer , să poată picura

Cu-un curcubeu ce-şi lasă umbra

Peste tot ce poate cuprinde.”

Mâini înzestrate

          "Mâini înzestrate" este un best seller pe care l-aş recomanda tuturor. Dr. Ben Carson vrea sa ne demonstreze prin toată viaţa lui că succesul nu îl găsim în lună, în stele, în soare sau în alte lucruri. succesul depinde de noi înşine, de voinţa noastră.
          Este vorba despre viaţa unui copil negru care suferă, in primul rând, din cauza întamplărilor în familie şi, în al doilea rând, din cauza societăţii. care dintre aceste lucruri îl marcheaza mai tare şi cum? Ei bine, puteţi afla într-un singur fel. Citiţi cartea. Totuşi, pentru cei carora nu le place sa citească, se gaseşte şi filmul în variantă online.
          Cartea se poate cumpara online http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=20390   sau o puteţi citi în variantă electronică http://www.cartidownload.ro/Diverse/55468/maini_inzestrate  sau puteţi viziona filmul  http://www.resursecrestinepipera.ro/filme-crestine/gifted-hands-maini-inzestrate

MONOTONIE

O zi monotonă, ianuarie,

Unde orice rază de soare

Are şanse să zgârie

Mohorâta zi de ninsoare.

Argumentare, monolog, lirism,

Privesc spre cer ca nu cumva s-apară

Vre-un cataclism,

C-apoi o să ne doară.

Picături de ploaie dau peste

Streşina plină ce este

Gata să cadă de greu

Şi totuşi, ce aş putea face eu?

Cu nori plumburii,

Cu lacrimi amare

Se răzbună pe oameni

Şi pe-albastrul ce nu mai apare.

Aşa de crud e cerul,

Mai bate-acum şi crivăţ.

Stau şi privesc ascunsul

Dorind mai mult să-nvăţ.

Astăzi e capăt de zi,

De-acum e libertate,

Dar chiar atât de monotonă, gri,

Mă uit în sus,

Dar nu mai pot vedea, de şoapte.

O durere profundă, emanată

Îşi face loc în capul meu

Şi gândurile-au început să cadă

E-atât de greu, atât de greu.

Sfârşesc scriind, ascult,

Şi scapă timp prea mult.

Mi-e dor, prea mare dor

Şi-aş vrea să uit, să fiu nepăsător.

Un alt nemuritor

Cu chip angelic

Şi iarăşi prea nepăsător

Şi prea vremelnic.

SUBCONŞTIENT

Aşteptând inspiraţie divină,

În primăvara purpurie

Să vină.

Ultimă fâşie de zâmbet,

De viaţă, de iubire,

Aruncată-n sfântă neştire.

Cu tunetul vocii lui fulgeră

Cu bucăţi de cuvinte ciobite,

Aruncate în marea de sare

Şi tună mai tare şi tună

Aruncă speranţele în oceane uitate

Si zâmbete spume pe mare se fac

Iar eu,

In acelaşi loc zac,

In gândul sufletului meu,

Un veac.

CIMITIRUL CU IUBIRI DE-O VARĂ

Cimitirul cu iubiri de-o vară,

Cu pietre negre de morminte,

Deasupra, norii plumburii din care o să sară

Cu ritmul grabnic, prea modern,

Un glonte.

Cu vârf tocit de prea uscate gânduri,

Un gri mortuar, în apriga bătaie ce străluce,

Ce străpunge lumina-n infinite rânduri,

Luând cu el tot ce mai poate duce.

Un glonte.

Cu buzele uscate de vântul gri, turbat,

Cu ochi sticloşi, în lacrimi,

Cu zâmbet nud, uitat.

În cimitir, pe-o piatră veche de mormânt,

Un glonte.

‘Şi-aruncă lungile şi negre gene

Spre ceru-nnourat ce le permite

Fugarelor, prea nemiloase gloanţe

Să cadă.

Pe acea piatră neagră, aceeaşi lacrimă-

Un glonte.