Întreaga vecie se-nchină
În faţa prezentului,
În care durerea se-alină
Şi lasă loc necunoscutului...
Unde-i mai tare dorul
Decât aerul uzat de munte
Şi gândurile de-ascultat,
Acum sunt prea mărunte,
Iar viaţa din privire,
În străluciri nu mai revine
Şi totuşi... pentru ce
Atât amar, suspine?
E-un mod de viaţă prea haotic,
Ce nu transforma-n fericire
Clipe de dor nescrise în istoric
Şi nu încearcă să dea loc
L-aceleaşi fapte de iubire,
Ce stinge totul ca în foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu