Cimitirul cu iubiri de-o vară,
Cu pietre negre de morminte,
Deasupra, norii plumburii din care o să sară
Cu ritmul grabnic, prea modern,
Un glonte.
Cu vârf tocit de prea uscate gânduri,
Un gri mortuar, în apriga bătaie ce străluce,
Ce străpunge lumina-n infinite rânduri,
Luând cu el tot ce mai poate duce.
Un glonte.
Cu buzele uscate de vântul gri, turbat,
Cu ochi sticloşi, în lacrimi,
Cu zâmbet nud, uitat.
În cimitir, pe-o piatră veche de mormânt,
Un glonte.
‘Şi-aruncă lungile şi negre gene
Spre ceru-nnourat ce le permite
Fugarelor, prea nemiloase gloanţe
Să cadă.
Pe acea piatră neagră, aceeaşi lacrimă-
Un glonte.
Am ales sa public această poezie prima, deoarece conturează foarte bine o amintire din trecut, ce nu o voi uita prea curand. Sper să vă placă.
RăspundețiȘtergereFain :X:X:X: bravo bravo mertiti o recompensa
RăspundețiȘtergereMerci!Singura recompensă e succesul blogului!
RăspundețiȘtergere